Ce stiu: Conform prevederilor articolului 706 din Codul de Procedura Civila, "dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel." Mai exact, o datorie se prescrie daca timp de 3 (trei) ani de la data la care creditul a fost declarat scandent anticipat (de regula dupa 90 de zile de intarzieri), banca/IFN-ul nu a initat procedura de executare silita. Care pot fi consecintele in cazul in care nu platesti rata la timp la un imprumut nebancar? In primul rand IFN-ul poate sa iti aplice dobanzi penalizatoare pentru fiecare zi de intarziere. Acestea pot fi capitalizate la intreaga datorie si rata poate sa iti creasca simtitor. Poti fi raportat la Biroul de Credit in cazul in care ai intarziat cu ASCULTĂ ARTICOLUL. Datoriile nefiscale ale persoanelor pot fi supuse executării silite doar în cadrul unei perioade de timp determinate, stabileşte legislaţia în vigoare. La expirarea acesteia, dreptul de a acţiona împotriva persoanelor respective încetează, astfel că datoriile se prescriu şi nu mai pot fi recuperate. Prescripția nu face datoria să dispară. Datorii. Noţiunea privind „Termenul de prescripţie" este adesea echivalat cu ştergerea datoriei. În ceea ce priveşte datoria, dă frecvent impresia că situaţia legală şi financiară a dispărut. În acelaşi timp, este o impresie aparentă şi nu permite ştergerea istoricului de credit. Dupa cat timp se prescrie (sterge) datoria la un credit neplatit? IN 2005 AM LUAT NISTE BUNURI IN RATE AM PLATIT O PERIOADA SI DUPA ACEEA NU AM MAI AVUT POSIBILITATEA SA RAMBURSEZ BANII DUPA CARE AM FOST ANUNTAT CA SUNT EXECUTAT DAR NU S-A INTAMPLAT NIMIC. DUPA CAT TIMP SE PRESCRIE ACEASTA ACTIUNE. MULTUMESC ANTICIPAT. [citeste tot] În mod normal, anul fiscal 2016 ar fi trebuit să se prescrie la 1 iulie 2022. Însă, din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor luate de Guvern, prescripția intervine abia în primăvara anului 2023, conform specialiștilor. Asta înseamnă că în 2022 nu se prescrie, de fapt, niciun an fiscal. Citește articolul o88W5r.

dupa cat timp se prescrie o datorie la banca